Interviu cu Daniel Sima – vicepreședinte FRS și antrenor partener în cadrul Helios Sport Timișoara.
În fiecare zi de marți, pe terenurile de squash de la Clubul Sportiv Helios din Timișoara o trupă de pasionați vin să bată mingea de toți pereții. Este meciul pe care îl au deja de 5 ani încoace jucătorii activi de squash din Timișoara. Evenimentul se numește ,,Squash-ul de marți seara”. Pe Daniel Sima, secretar și antrenor în cadrul Federației Naționale de Squash l-am întâlnit anume înainte de a începe unul dintre aceste meciuri. Pe lângă implicarea destul de activă în viața sportului timișorean și administrarea unei baze sportive, Daniel a rămas și pe partea de comunicare și marketing, lucrând împreună cu doi colegi într-o agenție. Am avut o discuție chiar pe terenul de squash într-o atmosferă amicală în care s-a trecut rapid la per tu .
– Ce înseamnă squash-ul pentru tine și cum a început povestea?
– Squash-ul pentru mine a început în 2012 când am luat prima oară contact. Făcând tenis aproape 12 ani a părut practic un sport mănușă pentru abilitățile mele, iar pe lângă ceea ce am practicat în tenis, acest sport a devenit mult mai distractiv. E un sport mai antrenant, mai iute, mai inteligent.
– Am citit despre squash că este unul dintre cele mai sănătoase sporturi. De ce totuși, chiar și așa, în comparație cu alte țări europene și chiar din lume, apare atât de târziu în România?
– Înainte de anii 90 nu cred ca a fost interesul ca cineva să-l dezvolte, dar încet încet, odată cu anii 2000, oamenii au început să se întoarcă în țară cu diverse afaceri. Unii au importat pasiunea pentru squash, construind terenuri. Cea mai mare problemă era lipsa infrastructurii. În momentul în care terenurile au venit, au început să apară și jucătorii. Asta a fost explicația pentru care noi avem Federație de doar 7 ani. Ca un exemplu, Federația din Republica Moldova are aproape 30 de ani.
– De ce în Moldova squash-ul există de atâta timp?
– Fiindcă a fost un pasionat care s-a întors mai repede în țară și a deschis primul club în anii 90 și tot atunci a pornit demersurile pentru organizarea Federației, mai repede ca noi.
– Care este situația Federației Române de Squash la momentul actual și a cluburilor atât la nivel național cât și la nivel local, în Timișoara?
– Sportul este subfinanțat în România. Aici vorbim în general despre multele sporturi afiliate Ministerului. Sunt în jur de 130 de federații naționale din care probabil 110 sunt finanțate sub valoarea lor reală. FRS nu face excepție de la această regulă. Noi avem în jur de 40000 de lei pe an finanțare de la Minister, pe care putem să-i investim în dezvoltarea juniorilor sau în deplasări pentru campionatele europene.
– E o suma foarte mică. – Da, este foarte mică astfel că în rest trebuie să ne susținem doar din cotizațiile cluburilor afiliate, care sunt în jur de 20 și cotizațiile membrilor, care sunt în jur de trei patru sute de jucători, care participă activ la concursuri și-și plătesc cotizația anuală.
– Câtă lume este pasionată de squash în Timișoara?
– Noi am avut un mare noroc că primul club din Timișoara a apărut destul de devreme, în 2011. Am început cu un singur teren și am reușit cumva să ne legăm mai degrabă ca o comunitate decât ca niște jucători care se întrec să câștige mai multe puncte. Încet, încet nebunia a escaladat și am ajuns la un moment dat să avem nouă terenuri de squash în Timișoara, în patru cluburi diferite, ce-i adevărat. Jucătorii activi, care veneau la evenimente erau în jur de 150. Din asta extrapolând erau probabil în jur de 1000-1200 de practicanți. Pandemia într-un fel ne-a dat peste cap. Acum suntem în jur de 50-60 de membri activi, dar din nou în creștere fiindcă am reușit să trecem peste pandemie și probabil sunt în jur de 1000 de practicanți activi care vin la recreere o dată sau de două ori pe săptămână,.
– Cât de scump este de fapt un teren de squash ca și investiție, ca și afacere în sine? – La momentul de față ne aflăm într-un teren omologat, construit de un producător internațional, care face terenuri la standarde excelente, acest teren, acum, în acest context este în jur de 50000 euro fiecare. Asta include montajul, pereții, sticla, parchetul. – Se pot obține fonduri pentru terenurile de squash? – Din câte știm noi, momentan în cadrul orașelor, nu. S-ar putea rural, care înseamnă și zona periurbană a orașului Timișoara sau București.
– E scump să joci squash? Cât mă costă pe mine ca părinte să-mi înscriu copilul?
– În squash nu putem aduce foarte mulți copii pe teren din cauza riscului de accidentare. La o vârstă fragedă un copil nu are atenția distributivă foarte bună și se poate lovi cu un altul care își face exercițiile și atunci încercăm să restricționăm pe partea de antrenorat la maxim cinci copii pe teren, chiar trei ar fi indicat. Se ajunge la un cost de 30-50 lei/ora pentru un copil.
– Și restul echipamentului? Cât costă o rachetă de squash?
– O rachetă normala este în jur de 450 – 500 lei, iar echipamentul este o îmbrăcăminte sportivă pe care un copil este absolut normal să o aibă, dacă practică un sport.
– De câte ore de antrenament ar avea nevoie o persoană adultă ca să învețe să joace squash?
– Noi estimăm că ar fi nevoie de aproximativ zece ore de antrenament pentru a învăța bazele. În primul rând să înțeleagă cum se face o lovitură corect din punct de vedere al poziționării și al prizei rachetei și să înțeleagă ce înseamnă ca și dinamică a sportului să ai adversarul lângă tine fiindcă este printre puținele sporturi în care suprafața de teren este împărțită între cei doi jucători. Îl simți, îl atingi, te lovesți de adversar. Atunci este important să știi regulile, fluxul de mișcare.
– Cât costă o oră de squash împreună cu un antrenor?
– În Timișoara ora ajunge la 100 – 120 lei. Cu cât pasionatul dorește să facă mai des, cu atât abonamentul are un preț mai redus.
– Squash-ul este considerat un sport de elita. De ce?
– Este o preconcepție din cauza istoriei. Ironic, totuși, deoarece a fost inventat în închisorile britanice. S-a practicat din cauza că era plin de pereți și nu aveau altceva ce să facă. Fiind un sport care are un impact caloric foarte mare, partea americană a clientelei l-a acaparat și a început să-l joace în afara închisorilor. Pe parcursul ultimilor 40 de ani a devenit pentru americani un sport elitist. Faptul se vede și la concursurile mari din America deoarece sunt prezenți sponsorii de elită: bănci mari de profil, companii , investitori mari care probabil sunt din rândul practicanților și vor să sprijine sportul favorit. În nici un caz nu pot spune că în România doar o anumită pătură a societății joacă squash. Noi de exemplu avem în federație sportivi care sunt de la ingineri la directori. Și copii vin din toate mediile. Nu avem doar copii cu bani.
– Ce competiții există la nivel de Timișoara?
– Noi local avem o tradiție de vreo 5 ani. Ne întâlnim săptămânal, cu comunitatea celor activi, care participă la concursuri. Mai avem un concurs odată pe lună, sâmbătă. Ne întâlnim la clubul Helios, jucăm, mâncăm ceva la restaurantul clubului și petrecem astfel cam 6-7 ore împreună. Folosim toate evenimentele astea pentru a aduna puncte într-un clasament local.
– Cum se plasează Timișoara în clasamentul național?
– Tot timpul am stat bine. De la înființarea Federației am fost foarte activi. Comunitatea noastră este printre cele mai mari din țară. În acest moment suntem patru jucători în primii zece și cred că șapte în primii 20. La partea de juniori încă nu am reușit să atragem copii care să se țină mai mult de 5-6 ani și să vină în clasamentul național cu noi. Acum în vară sperăm să lansăm academia de squash de vară împreună cu Primăria Timișoara care a finanțează proiectul și să atragem 30-50 de copii care pe termen lung să aducă valoare orașului.
– Dacă este să ne gândim la Timișoara și la cele trei cluburi existente, pe care dintre acestea l-ai recomanda pentru un joc de calitate?
– În acest moment cele trei cluburi au terenuri diferite. Cel pe care ne aflăm acum este de la producătorul ASB, producător ce se regăsește în toate cluburile mari și importante unde se țin campionate mondiale. Este un teren care nu îți afectează genunchii datorită suprafeței. Pereții sunt umpluți cu nisip. Cel din Giroc este la fel un teren omologat de un alt producător, dacă nu mă înșel, ceh. Are însă alte caracteristici, e un joc un pic mai lent deoarece pereții sunt cu profil gol, iar asta înseamnă că vibrațiile nu sunt preluate de minge ca la pereții cu nisip și mingea încetinește. Mai există în calea Aradului niște terenuri făcute în regie proprie. Sunt terenuri decente pentru a începe squash-ul la nivel de relaxare. În rest, la concursuri e un pic mai greu deoarece nu au aceeași calitate și precizie.
– Presupunând că squash-ul ar fi admis la Olimpiada din 2024 și România ar participa, crezi că am avea șanse măcar la ceva?
– Este o șansă ca squash-ul să apară în 2024. Se ține din câte știu eu la Paris, iar Președintele comitetului olimpic francez este fost jucător de squash. El a lansat această ipoteză în care organizatorii fiecărei olimpiade au un număr de 16 sporturi opționale pe care le pot implica în calendar. Nu știm. Noi sperăm, dar suntem reținuți fiindcă de 12 ani ni se tot promite la fiecare olimpiadă că vom fi pe lista opțională. Ca să putem face pregătirile ar trebui să aflăm anul acesta. Din punct de vedere al performanțelor, greu, suntem încă cruzi, tineri. Avem juniori de perspectivă, avem locul II din Europa la categoria sub 19 ani la băieți și locul 7 la sub 17 ani la fete. Există ceva promisiuni, dar încă suntem mici, încă nu suntem la nivel mondial. – Și dacă e să fim un pic filosofi…
Ce contează cu adevărat în viață? – Squash-ul!:)))
*Articol realizat de Laura David